Categorie: Penal

Rezultat excepțional: achitare în proces penal cu prejudiciu de 23 milioane euro!

proces castigat instantaPrin Hotărârea nr. 628/08.06.2017 Curtea de Apel Constanța a decis achitarea inculpatului pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar în care inculpatului i se imputa în mod greșit un prejudiciu de 23.000.000 euro!

Achitarea s-a produs prin admiterea apelului. În primă instanță inculpatul fusese condamnat la pedeapsa închisorii (într-o greșită tradiție deja) prin superficialitatea aprecierii probelor din dosar. Continuă lectura

Anunțuri

Cum se poate scăpa de răspundere în caz de accident cu victime.

accident-auto-1În cazul unui accident auto care s-a soldat (și) cu vătămări corporale, este vorba de infracțiunea prevăzută de art. 196 Cod Penal: vătămarea corporală din culpă. Culpa este o formă mai ușoară de vinovăție descrisă de legea penală (atunci când nu ai urmărit producerea rezultatului vătămător). Se poate scăpa de dosarul penal? Continuă lectura

Hărțuirea

Fapta celui care, în mod repetat, urmărește , fără drept sau fără un interes legitim o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecvantate de aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amenda.

Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvanță sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane se pedepsește  cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Prin infracțiune mai gravă se poate înțelege de exemplu șantaj ori amenințare.

Deci, pentru ca cineva să poată fi acuzat de hărțuire trebuie să se demonstreze prin probe că a urmărit o persoană ori a supravegheat locul de muncă, locuința etc. Probele sunt de obicei declarații ale altor persoane care au văzut pe respectivul urmărind victima ori că stătea și observa o periaodă mai lungă de timp casa, locul de muncă etc. Martorii pot relata și faptul că știu de la victimă că a fost urmărită ori supravegheată.

Acțiunea de urmărire ori supraveghere trebuie să se facă fără drept ori interes legitim. Adică nu poate fi hărțuire acțiunea cuiva care caută în mod activ și repetat să contacteze o persoană care, de exemplu, îi datorează bani, ori căreia dorește în mod decent să îi solicite un serviciu, ori ajutorul profesional. Nu vom fi pedepsiți dacă așteptăm un doctor sau profesor la ușa cabinetului. Dacă urmărirea ori supravegherea devin excesive, obsesive, și prin aceasta ajung să cauzeze o stare de teamă victimei, atunci vorbim de hărțuire.

Deci, este suficient ca victima să se exprime, să îi comunice hărțuitorului că nu dorește să mai fie urmărită ori supravegheată și că aceste acțiuni îi provoacă teamă. Desigur, starea de teamă este una subiectivă și se apreciază de la om la om diferit. Foiecare individ are o toleranță diferită și se poate speria mai ușor sau mai greu. Prin urmare, nu este bine să căutăm contactul cu cineva prea insistent, dacă acel cineva nu dorește să interacționeze.

Hărțuirea prin telefon sau internet este și ea incriminată, mai ales că mijloacele de comunicare la distanță oferă un anumit confort și curaj sporit hărțuitorului. Dacă primim telefoane, SMSuri, e mailuri, comunicări scrise pe Messenger, Facebook sau WatsUp, care prin frecvență ori conținut cauzează o stare de temere este vorba de hărțuire. Atunci este bine ca mesajele să fie salvate și arhivate, pentru a folosi ulterior ca probe. Deci, este suficient ca cineva să ne apeleze de prea multe ori, chiar fără ca mesajele să aibă un conținut ofensator sau amenințător. Dacă astfel de conținut este prezent, hărțuirea există și fără ca mesajele să se repete obsesiv.

Apărarea împotriva hărțuirii se face prin formularea unei plângeri la secția de poliție de care aparținem. Plângerea trebuie să conțină datele de identificare ale persoanei care o formulează, descrierea situației de fapt cu toate amănuntele pe care le considerăm relevante, dar fără exces de detalii, indicarea persoanei care ne hărțuiește (dacă o cunoaștem sau bănuim cine ar putea fi) și, dacă este posibil, temeiurile juridice ale răspunderii penale și probele pe care le considerăm necesare. Casa de Avocatură ALEX GALAN c.a. vă poate ajuta în redactarea și depunerea unei plângeri penale corecte care mărește șansele de succes. La plângere trebuie atașate și probele  pe care le deținem (transcrieri de mesaje, fotografii, numele martorilor care dorim să să fie audiați, filmări etc.) Un avocat vă poate îndruma în exprimarea problemei și vă poate ajuta să identificați probele necesare și să le propuneți organelor de anchetă. Numai lucrătorii de poliție pot administra probe. Nu este indicat să facem singuri nici un fel de înregistrări, investigații, consemnări de declarații etc. Aceast lucru poate fi o infracțiune sau în cel mai ușor caz probele obținute astfel nu vor putea fi folosite în procesul penal.

Nu în ultimul rând, este bine să comunicăm hărțuitorului că ceea ce face este greșit, ne crează neplăceri și că dacă mai continuă vom formula o plângere penală cu consecințe grave pentru persoana sa.

Evaziune fiscală – Proceduri și apărări (01)

Evaziunea fiscală este un concept larg. În principiu este vorba despre infracțiunile cuprinse în Legea nr. 241/2005.

Cum poate cineva să fie acuzat de evaziune fiscală? Dacă desfășurăm orice fel de activitate generatoare de obligații de a ține registre contabile și de a plăti diverse contribuții la bugetul de stat (fie ca administrartor de societate, fie ca persoană fizică), actiunile noastre pot teoretic fi obiectul legii evaziunii fiscale. Infracțiuile sunt multe și diverse. Vom încerca analizarea infracțiunilor individuale in alte articole.

Cine ne poate acuza de evaziune fiscală? Orice acuzație penală în România se formulează de către Parchet (instituția unde lucrează procurorii; în cazul evaziunii, Parchetul de pe lângă Tribunal). Totuși, Parchetul nu este organ de control fiscal. Atunci, lucrătorii cu atribuțiuni de control din cadrul ANAF, pot face constatări (materializate în procese verbale de control și decizii de impunere). Aceste constatări stabilesc sume de plată la bugetul statului (cu titlu de impozite, tva, contribuții sociale etc.) și dacă apreciază că faptele contribuabilului pot fi calificate ca și evaziune fiscală, fac plângeri penale către Parchet. Procurorul sesizat pe această cale (conform art. 61 C.proc.pen.) va cerceta fapta (administrând probe specifice: declarații, corespondență etc.) și va decide dacă se impune sau nu trimiterea în judecată pentru una sau mai multe infracțiuni de evaziune fiscală.

NOTĂ: Parchetele beneficiază de colaborarea unor entități antifraudă fiscală cărora le pot solicita completarea dosarului cu rapoarte asupra activității fiscale a celor cercetați.

Cum ne putem apăra de acuzațiile de evaziune fiscală? Discuția este foarte vastă și depinde de fiecare caz în parte. Totuși, există câteva linii generale pe care apărarea se poate desfășura:

Contestația fiscală și contenciosul administrativ: Astfel, dacă inspectorii ANAF întocmesc și ne comunică un proces verbal cu decizie de impunere, aceste acte pot fi atacate în termen de 30 de zile cu o contestație la organul emitent. Dacă acest organ (ANAF) respinge contestația ori nu răspunde nimic în 30 de zile de la depunere, putem ataca același act în instanță, pe procedura de contencios administrativ descrisă de legea nr. 544/2004. Procedura prealabilă a contestației este obligatorie. Menționăm că acesta nu este un proces penal, ci unul care se judecă după regulile procedurii civile și scopul său este de a anula actul de control și mai ales decizia de impunere (care este titlul executoriu în baza căruia ANAF ne poate executa silit). Pe lângă argumentele logico juridice și contabil fiscale, o probă importantă este expertiza de specialitate contabilă. Modul de formulare a cererilor, argumentarea juridică, termenele procedurale, reprezentarea in fata completului de judecată, căile de atac și apărare etc. sunt chestiuni mult prea specializate și de aceea vă recomandăm să apelați la un avocat. Cabinetul de avocat Alex Galan vă poate indica și anumite hotărâri ale CEDO care indică faptul că un contribuabil nu mai trebuie sancționat penal în același fel dacă prejudiciul fiscal s-a eliminat sau diminuat în procedura contenciosului administrativ.

Acuzația penală de evaziune fiscală: presupunând că ANAF a formulat o plângere către Parchet ori procurorii se sesizează din oficiu (de multe ori are loc disjungerea cercetărilor din dosarele altor societăți cu care a lucrat în trecut contribuabilul respectiv). În acest caz, Parchetul va strânge probe: va audia persoane, angajați, parteneri comerciali, va strănge acte contabile, va interoga organe de control (ANAF, ITM, ONRC etc.), banci etc. Dacă este necesar, se pot face și percheziții la domiciliu ori la alte adrese. Dacă din ansamblul probelor rezultă că există infracțiunile, atunci persoana vizată va fi chemată (de obicei spre sfârșitul anchetei) spre a i se aduce la cunoștință învinuirea și apoi pentru a fi audiată cu privire la faptele respective. Oricine poate fi asistat de un avocat. Este intotdeauna recomandabil să fiți asistat de un avocat atunci când sunteți audiați, indiferent de calitate (fie și ca martor). Din acest moment aveți dreptul de a studia dosarul și de a vedea ce probe există împotriva dvs. Putem propune probe noi, care nu au fost avute în vedere până la acel moment (acte contabile, registre etc.). Putem cere efectuarea de expertize contabile de către un expert neutru. Se poate cere anularea unor probe deja administrate pentru că nu s-au respectat procedurile obligatorii în momentul administrării lor. Se poate face plângere împotriva actelor procurorului, motivat, către Prim procurorul Parchetului respectiv. Apărările sunt multiple și necesare.

Dacă nici una dintre probele în favoarea învinuitului nu convinge procurorul de caz de nevinovăția sa, atunci acesta va întocmi un rechizitoriu, care este actul final de acuzare, de trimitere în instanță a dosarului. Numai un judecător al Tribunalului poate stabili dacă suntem sau nu vinovați și eventual ce pedeapsă se impune. Apărarea în faza de judecată este foarte complexă și poate că va face obiectul altor materiale.

Penal: arestarea și controlul judiciar

Arestarea și controlul judiciar sunt măsuri preventive. Arestul nu trebuie confundat cu pedeapsa închisorii. Pedeapsa nu se pronunță decât la sfârșitul procesului de către judecător, după ce deliberează. Arestul preventiv este o măsură temporară pe care o propune procurorul în timpul urmăririi penale (anchetei) iar judecătorul de drepturi și libertăți o admite sau o respinge. Deci decizia finală este numai a judecătorului.

Arestarea este de obicei precedată de reținere, care este o măsură dispusă de procuror și nu poate dura mai mult de 24 de ore. În acest interval nu intră timpul scurs pentru deplasare la poliție ori parchet și audieri. În acest interval, procurorul trebuie să formuleze propunerea de arestare și să trimită pe cel anchetat la instanța de judecată unde judecătorul decide. Dacă se admite, măsura arestării preventive nu poate fi dispusă pe mai mult de 30 de zile. La expirarea celor 30 de zile Parchetul cere prelungirea pentru încă 30 de zile (pentru un maxim teoretic legal de 5 ani). Arestarea presupune indicii temeinice că s-a săvârșit o infracțiune pedepsită de lege cu închisoarea de 5 ani ori mai mare și se crează pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea măsura se poate lua dacă inculpatul a fugit sau se ascunde, încearcă să influențeze martorii, face presiuni asupra persoanei vătămate, există indicii că va mai comite infracțiuni.

O măsură mai favorabilă poate fi arestul la domiciliu, care se ia in condiții asemănătoare, tot de judecător și tot pentru maxim 30 de zile. Inculpatul nu va avea voie să părăsească locuința de domiciliu sau curtea casei, sub riscul de a se înlocui măsura cu starea de arest.

Mai favorabil decât arestul este controlul judiciar, care nu presupune ca inculpatul să rămână închis în arest ori în casă, ci să respecte anumite condiții, fiind liber. Condițiile controlului judiciar se stabilesc de către organul care a dispus măsura (procuror sau judecător) și constau în vizite periodice (chiar zilnice) la poliție, interzicerea de a părăsi localitatea, țara, de a vorbi sau de a se apropia de cineva, interdicția de a exercita o anumită profesie sau funcție etc. Nerespectarea măsurilor poate duce la înlocuirea cu arestul preventiv. Și controlul judiciar se dispune pe maxim 60 de zile.

Orice măsură preventivă se poate dispune numai dacă există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune. Scopul este buna desfășurarea a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmăririrea penală sau prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Împotriva măsurilor preventive există calea de atac a contestației în 48 de ore. Același drept la contestație îl are și Pachetul împotriva eventualei respingeri a propunerii de arestare.