Etichetat: noul Cod Penal

Hărțuirea

Fapta celui care, în mod repetat, urmărește , fără drept sau fără un interes legitim o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecvantate de aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amenda.

Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvanță sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane se pedepsește  cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Prin infracțiune mai gravă se poate înțelege de exemplu șantaj ori amenințare.

Deci, pentru ca cineva să poată fi acuzat de hărțuire trebuie să se demonstreze prin probe că a urmărit o persoană ori a supravegheat locul de muncă, locuința etc. Probele sunt de obicei declarații ale altor persoane care au văzut pe respectivul urmărind victima ori că stătea și observa o periaodă mai lungă de timp casa, locul de muncă etc. Martorii pot relata și faptul că știu de la victimă că a fost urmărită ori supravegheată.

Acțiunea de urmărire ori supraveghere trebuie să se facă fără drept ori interes legitim. Adică nu poate fi hărțuire acțiunea cuiva care caută în mod activ și repetat să contacteze o persoană care, de exemplu, îi datorează bani, ori căreia dorește în mod decent să îi solicite un serviciu, ori ajutorul profesional. Nu vom fi pedepsiți dacă așteptăm un doctor sau profesor la ușa cabinetului. Dacă urmărirea ori supravegherea devin excesive, obsesive, și prin aceasta ajung să cauzeze o stare de teamă victimei, atunci vorbim de hărțuire.

Deci, este suficient ca victima să se exprime, să îi comunice hărțuitorului că nu dorește să mai fie urmărită ori supravegheată și că aceste acțiuni îi provoacă teamă. Desigur, starea de teamă este una subiectivă și se apreciază de la om la om diferit. Foiecare individ are o toleranță diferită și se poate speria mai ușor sau mai greu. Prin urmare, nu este bine să căutăm contactul cu cineva prea insistent, dacă acel cineva nu dorește să interacționeze.

Hărțuirea prin telefon sau internet este și ea incriminată, mai ales că mijloacele de comunicare la distanță oferă un anumit confort și curaj sporit hărțuitorului. Dacă primim telefoane, SMSuri, e mailuri, comunicări scrise pe Messenger, Facebook sau WatsUp, care prin frecvență ori conținut cauzează o stare de temere este vorba de hărțuire. Atunci este bine ca mesajele să fie salvate și arhivate, pentru a folosi ulterior ca probe. Deci, este suficient ca cineva să ne apeleze de prea multe ori, chiar fără ca mesajele să aibă un conținut ofensator sau amenințător. Dacă astfel de conținut este prezent, hărțuirea există și fără ca mesajele să se repete obsesiv.

Apărarea împotriva hărțuirii se face prin formularea unei plângeri la secția de poliție de care aparținem. Plângerea trebuie să conțină datele de identificare ale persoanei care o formulează, descrierea situației de fapt cu toate amănuntele pe care le considerăm relevante, dar fără exces de detalii, indicarea persoanei care ne hărțuiește (dacă o cunoaștem sau bănuim cine ar putea fi) și, dacă este posibil, temeiurile juridice ale răspunderii penale și probele pe care le considerăm necesare. Casa de Avocatură ALEX GALAN c.a. vă poate ajuta în redactarea și depunerea unei plângeri penale corecte care mărește șansele de succes. La plângere trebuie atașate și probele  pe care le deținem (transcrieri de mesaje, fotografii, numele martorilor care dorim să să fie audiați, filmări etc.) Un avocat vă poate îndruma în exprimarea problemei și vă poate ajuta să identificați probele necesare și să le propuneți organelor de anchetă. Numai lucrătorii de poliție pot administra probe. Nu este indicat să facem singuri nici un fel de înregistrări, investigații, consemnări de declarații etc. Aceast lucru poate fi o infracțiune sau în cel mai ușor caz probele obținute astfel nu vor putea fi folosite în procesul penal.

Nu în ultimul rând, este bine să comunicăm hărțuitorului că ceea ce face este greșit, ne crează neplăceri și că dacă mai continuă vom formula o plângere penală cu consecințe grave pentru persoana sa.

Anunțuri

Penal: arestarea și controlul judiciar

Arestarea și controlul judiciar sunt măsuri preventive. Arestul nu trebuie confundat cu pedeapsa închisorii. Pedeapsa nu se pronunță decât la sfârșitul procesului de către judecător, după ce deliberează. Arestul preventiv este o măsură temporară pe care o propune procurorul în timpul urmăririi penale (anchetei) iar judecătorul de drepturi și libertăți o admite sau o respinge. Deci decizia finală este numai a judecătorului.

Arestarea este de obicei precedată de reținere, care este o măsură dispusă de procuror și nu poate dura mai mult de 24 de ore. În acest interval nu intră timpul scurs pentru deplasare la poliție ori parchet și audieri. În acest interval, procurorul trebuie să formuleze propunerea de arestare și să trimită pe cel anchetat la instanța de judecată unde judecătorul decide. Dacă se admite, măsura arestării preventive nu poate fi dispusă pe mai mult de 30 de zile. La expirarea celor 30 de zile Parchetul cere prelungirea pentru încă 30 de zile (pentru un maxim teoretic legal de 5 ani). Arestarea presupune indicii temeinice că s-a săvârșit o infracțiune pedepsită de lege cu închisoarea de 5 ani ori mai mare și se crează pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea măsura se poate lua dacă inculpatul a fugit sau se ascunde, încearcă să influențeze martorii, face presiuni asupra persoanei vătămate, există indicii că va mai comite infracțiuni.

O măsură mai favorabilă poate fi arestul la domiciliu, care se ia in condiții asemănătoare, tot de judecător și tot pentru maxim 30 de zile. Inculpatul nu va avea voie să părăsească locuința de domiciliu sau curtea casei, sub riscul de a se înlocui măsura cu starea de arest.

Mai favorabil decât arestul este controlul judiciar, care nu presupune ca inculpatul să rămână închis în arest ori în casă, ci să respecte anumite condiții, fiind liber. Condițiile controlului judiciar se stabilesc de către organul care a dispus măsura (procuror sau judecător) și constau în vizite periodice (chiar zilnice) la poliție, interzicerea de a părăsi localitatea, țara, de a vorbi sau de a se apropia de cineva, interdicția de a exercita o anumită profesie sau funcție etc. Nerespectarea măsurilor poate duce la înlocuirea cu arestul preventiv. Și controlul judiciar se dispune pe maxim 60 de zile.

Orice măsură preventivă se poate dispune numai dacă există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune. Scopul este buna desfășurarea a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmăririrea penală sau prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Împotriva măsurilor preventive există calea de atac a contestației în 48 de ore. Același drept la contestație îl are și Pachetul împotriva eventualei respingeri a propunerii de arestare.