Etichetat: actiune

Noul Cod Civil simplifică ori îngreunează judecata?

proces_tribunalÎn mai multe locuri, codul de procedură civilă prevede că judecătorul trebuie să insiste în toate fazele procesului pentru împăcarea părților, pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă. În același sens a fost introdusă și procedura privind medierea.

Totuși, ascultând la o conferință de specialitate ținută la Universitatea Ovidius Constanța cuvântul profesorului Marin Voicu (judecător cu o carieră de zeci de ani la instanțe de toate gradele) mi-am pus întrebarea: nu cumva legea stimulează învrăjbirea și nu pacificarea, prin anumite prevederi?

Continuă lectura

Anulare amenzi ITM pentru necomunicarea la timp a datelor in sistem electronic

Casa de avocatura Alex Galan C.A. a obtinut in 2014 și 2015 in instanță cateva anulari de amenzi substanțiale aplicate de Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța, pentru necomunicarea la timp in sistemul electronic (REVISAL) a datelor privind contractele individuale de muncă nou intocmite. HG nr. 500/2001, art. 3, 4, obligă angajatorii să comunice electronic aceste date cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către angajat. Pentru fiecare angajat ale cărui date nu se comunică potrivit legii amenda este de minim 10.000 lei. Scopul este combaterea muncii la negru.

Inutil să menționăm că nu este o soluție (și nu recomandăm) întocmirea sau modificarea contractului individual de muncă după aplicarea amenzii dă către ITM cu menționarea datei de incepere a activității în mod fals în scopul folosirii ca probă la procesul de contestare a amenzii. Sancțiunile se dau bazat pe raportul electronic despre încărcarea datelor în REVISAL coroborat cu declarații directe luate de inspectorii de muncă angajatului vizat în care acesta este întrebat când a început efectiv munca.

Avocat Alex Galan a obținut pentru un cliet privat, societate de pază și monitorizare din Constanța, numai în ultimul an, trei sentințe de anulare a sancțiunii amenzii sau înlocuire cu avertismentul pentru trei sancțiuni separate (două în cuantum de 10.000 lei și respectiv 30.000 lei). Sentințele sunt pronunțate de Judecătoria Constanța iar două dintre ele sunt acum definitive.

Taxa judiciara de timbru: noua reglementare (OUG nr. 80/2013)

In lumina noilor reglementari introduse de intrarea in vigoare a Noului Cod Civil si a Noului Cod de procedura civila, legiuitorul român (in acest caz guvernul, prin ordonanta de urgenta) a decis sa schimbe total si modul de taxare judiciara a actiunilor in justitie. S-au marit taxele judiciare de timbru si a disparut timbrul judiciar.

Astfel, a fost promulgata OUG nr. 80/2013 care introduce noi valori ale taxei judiciare de timbru pentru majoritatea cererilor in justitie. In continuare vom mentiona numai cateva dintre aceste noi taxe, cu titlu exemplificativ, pentru unele dintre cele mai uzitate actiuni.

Oricine introduce o actiune al cărei obiect (valoare) se poate exprima in bani, va plati o taxa judiciara de timbru calculata dupa un algoritm in functie de cuantumul valorii acelui obiect. Nu intram in detalii. Un avocat specializat in pretentii comerciale ori civile va lamureste.

Actiunile posesorii se taxeaza cu 20% din valoarea bunului ce face obiectul cererii.

Actiunile de partaj succesoral (ca si dupa divort, deltfel) se taxeaza cu 3% din valoarea masei succesorale (toate bunurile care sunt de impartit). Cu acelasi procent se taxeaza si actiunile secundare in caz de succesiune (datorii intre mostenitri, raport, reductiune, stabilirea bunurilor de impartit etc.)

Cererile de valoare redusa (pana la 10.000 lei) judecate dupa regulile  introduse de Noul Cod de procedura civila la Cartea VI, T itlul X (cerere pe formular), se taxeaza gradual, in doua trepte: 50 de lei daca obiectul este sub 2000 lei si 200 lei pentru obiect de peste 2000 lei.

Cererile de despagubiri pentru daune aduse onoarei, demnitatii si reputatiei: 100 lei.

Divortul se taxeaza cu 50, 100 sau 200 de lei in functie de motivele invocate iar cererile accesorii (stabilirea pensiei de intretinere minor, domicilul minor etc.) se taxeaza cu cate 20 de lei fiecare.

Toate cererile in materie de insolventa si faliment (legea nr. 85/2006) se taxeaza acum cu 200 de lei (fata de 120 lei in trecut).

IMPORTANT: contestatiile impotriva amenzilor (plangerile contraventionale) care pana acum erau scutite de taxa de timbru, se taxeaza acum cu 20 lei.

Procedura somatiei de plata, care era reglementate de OUG 119/2007 si OG nr. 5/2001, acum este inlocuita de Titlul IX, Cartea VI din Noul Cod de procedura civila si se taxeaza cu 200 de lei (fata de fostul 39 lei!) indiferent de valoarea obiectului cererii. Procedura debuteaza cu o somatie emisa in conditii speciale despre care avocatul specializat va poate lamuri.

Copiile dupa filele dosarului se taxeaza 0,20 lei/pagina iar hotararile cu mentiunea ca sunt definitive, 5 lei.

IMPORTANT: la actiuni nu se mai ataseaza timbru judiciar mobil! A disparut timbrul judiciar (pentru care trebuia sa mergem la posta!)

IMPORTANT: nu este prudent sa introducem actiuni fara a plati taxa judiciara de timbru la momentul inregistrarii lor (in trecut era posibil sa asteptam pana la primul sau chiar al doilea termen de judecata). Noul Cod de procedura civila prevede anularea cererii pentru orice neregularitate!

Acte necesare pentru divort

Cererea de divort este una speciala, reglementata în Capitolul VII din Noul Cod Civil.

Oricare dintre soti poate depune o cerere de divort. Nu este necesar ca celalalt sot sa fie de acord cu divortul. Acest lucru este intotdeauna de dorit, anume ca partile sa se inteleaga si sa fie de acord asupra termenilor in care sa se desparta. Daca acordul este deplin asupra tuturor aspectelor (nume, cine va pastra copilul, felul cu va fi exercitata autoritatea parinteasca etc.), atunci divortul poate fi pronuntat si printr-o procedura la notarul public.

Totusi, mai dese si mai dificile sunt situatiile in care sotii nu se (mai) inteleg asupra termenilor despartirii. Atunci sotul care se hotaraste sa actioneze poate depune la registratura Judecatoriei unde isi are domiciliul o cerere (preferabil redactata de un avocat, pentru a indeplini conditiile legale) insotita de urmatoarele acte:

  • certificat de casatorie (preferabil original);
  • certificat de nastere copil/copii minori (copie conforma cu originalul);
  • chitanta de plata a taxei judiciare de timbru de 100/200 lei, după caz (original);

Dacă nu aveți actele de mai sus (pentru că au rămas la celălalt soț ori s-au pierdut etc.) nu este nici o problemă, pentru că ele se pot cere de către instanță de la serviciul de stare divilă al primăriei. În acest caz puteți depune cererea fără acte, explicând situația în cuprinsul ei.

In cazul in care exista si o cerere de partaj (impartire a bunurilor comune ale sotilor) atunci probatoriul devine mai complex iar actele se vor referi in special la modul de dobandire a bunurilor, pretul lor, dovedirea nivelurilor de venituri ale celor doi soti etc. Taxa de timbru pentru partaj este de 3% din valoarea bunurilor care se împart.

Un avocat de divort va va sfatui dupa caz si asupra probelor suplimentare (expertiza tehnica pentru stabilirea valorii bunurilor si propuneri de impartire, martori, adrese, certificate emise de specialisti, medici, institutii etc.).