Proces câștigat: punere în libertate imediată a inculpatului condamnat în lipsă

libertatePrin hotărârea din 26.10.2017 avocatul Alex Galan din Constanța a obținut eliberarea imediată a clientei condamnate în lipsă la pedeapsa cu închisoarea. Clienta fusese acuzată de infracțiunea de contrabandă și judecată în lipsă, pentru că în momentul desfășurării fazei de judecată, aceasta se afla în străinătate.

Clienta a fost citată la adresa de domiciliu, dar nu mai locuia acolo, fiind plecată în afara țării. Judecătoria constanța a judecat procesul în lipsa inculpatei. Deși parchetul ceruse o pedeapsă cu suspendare, instanța a condamnat inculpata la o pedeapsă cu închisoarea cu executare.

După pronunțarea sentinței, când s-a întors în țară, fără să știe de condamnare, clienta a fost ridicată de acasă de poliție și încarcerată în penitenciar, deși avea în îngrijire nu mai puțin de 3 copii minori.

Avocatul Alex Galan a fost contactat în acest puct, în care clienta condamnată se afla încarcerată iar termenul de apel expirase.

 

Studiind dosarul cauzei filă cu filă, am observat o serie de lipsuri și nelegalități în îndeplinirea de către instanța de fond a procedurilor de citare și comunicare a hotărârii. Am formulat apel care a fost judecat de Curtea de Apel Constanța și admis pe loc. În consecință, instanța de apel a dispus desființarea hotărârii pronunțate de prima instanță, rejudecarea procesului și anularea tuturor formelor de executare dispuse de prima instanță; cu alte cuvinte punerea în libertate de urgență a clientei condamnate.

decizie pen dima cr 002