probe
-
Așa cum arată legislația română azi, dacă unul dintre parteneri dorește să divorțeze, celălalt NU POATE împiedica procedura.
-
Ordinul de protecție este un mijloc juridic de a proteja persoanele impotriva violenței domestice, adica cea exercitata de membrii ai familiei. Este reglementat de Legea nr. 217/2003 si se aplica in prima faza de catre Politie. Procedura este urmatorea:
-
Clientul marinar de profesie nu se afla in tara atunci când firma de recuperare de credite, prin execuorul judecătoresc, a pus poprire pe toate veniturile acestuia, la bănci. Deși expirase termenul de 15 zile în care se poate contesta, avocatul a cerut și obținut repunerea în termen folosind argumente juridice bine structurate. Pe fondul cauzei
-
Amenda (sau alte sancțiuni contravenționale: confiscări, suspendări etc.) se contestă prin formularea unei cereri la instanța de judecată numită ”plângere contravențională”. Unde se adresează această cerere? Cum se probează?
-
În cazul unui divorț, atunci când sunt și copii minori, instanța este obligată să dispună cu privire la locuința copiilor. Aceștia locuiesc fie cu mama, fie cu tata. In cazuri excepționale, pentru motive întemeiate, locuința minorului se poate stabili și la alte persoane (bunici, rude etc). De multe ori, pentru că relația dintre foștii
-
Cabinetul de avocat Alex Galan contestă pentru un client din Constanța o datorie fiscală record, în cuantum de aproximativ 7.000.000 RON.
-
Prin hotărârea din 26.10.2017 avocatul Alex Galan din Constanța a obținut eliberarea imediată a clientei condamnate în lipsă la pedeapsa cu închisoarea. Clienta fusese acuzată de infracțiunea de contrabandă și judecată în lipsă, pentru că în momentul desfășurării fazei de judecată, aceasta se afla în străinătate.