Etichetat: plangere

Anulare amenzi ITM pentru necomunicarea la timp a datelor in sistem electronic

Casa de avocatura Alex Galan C.A. a obtinut in 2014 și 2015 in instanță cateva anulari de amenzi substanțiale aplicate de Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța, pentru necomunicarea la timp in sistemul electronic (REVISAL) a datelor privind contractele individuale de muncă nou intocmite. HG nr. 500/2001, art. 3, 4, obligă angajatorii să comunice electronic aceste date cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către angajat. Pentru fiecare angajat ale cărui date nu se comunică potrivit legii amenda este de minim 10.000 lei. Scopul este combaterea muncii la negru.

Inutil să menționăm că nu este o soluție (și nu recomandăm) întocmirea sau modificarea contractului individual de muncă după aplicarea amenzii dă către ITM cu menționarea datei de incepere a activității în mod fals în scopul folosirii ca probă la procesul de contestare a amenzii. Sancțiunile se dau bazat pe raportul electronic despre încărcarea datelor în REVISAL coroborat cu declarații directe luate de inspectorii de muncă angajatului vizat în care acesta este întrebat când a început efectiv munca.

Avocat Alex Galan a obținut pentru un cliet privat, societate de pază și monitorizare din Constanța, numai în ultimul an, trei sentințe de anulare a sancțiunii amenzii sau înlocuire cu avertismentul pentru trei sancțiuni separate (două în cuantum de 10.000 lei și respectiv 30.000 lei). Sentințele sunt pronunțate de Judecătoria Constanța iar două dintre ele sunt acum definitive.

Anunțuri