Obiectul de activitate al sistemului de justiție (nu numai din România, ci de pretutindeni) NU ESTE să facă dreptate! Vi se pare șocant? Nu, este numai adevărat. Am să vă explic.

Judecătorii, adică oamenii plătiți de stat pentru a soluționa dosare ce conțin cereri ale publicului, nu urmăresc, ca și scop concret, să facă dreptate. De fapt, nici nu ar avea cum, pentru că ”DREPTATEA” este numai o idee, un scop ideal, fără formă reală. Orice student la drept învață din anul întâi că niciodată LEGEA nu poate acoperi REALITATEA, care este infinit mai vastă decât niște mii de pagini scrise. Dreptate (poate că) face numai Dumnezeu!

Atunci, veți întreba, ce face judecătorul, dacă nu face dreptate? Ei bine, judecătorul rezolvă dosare. Și spun asta fără sens peiorativ. Judecătorul primește o cerere (pe care noi, avocații, o numim ”acțiune”) și alte multe acte, probe etc. formând un dosar. Scopul pentru care judecătorul vine la serviciu este să soluționeze acea cerere, de obicei prin admitere sau respingere (sau prin multe alte forme) respectând cât mai bine regulile date de legile substanțiale (cod civil, penal, alte legi) și procedurale (codurile de procedură civilă, penală, contencios administrativ etc.)

Prin urmare, scopul de a ”face dreptate”, în sens abstract, divin, este unul secundar, de fundal. Dreptatea mea poate să fie diferită de a ta (și de cele mai multe ori chiar este). Victoria unuia înseamnă pierderea altuia. Soluționarea dosarului (prin hotărâre) este ceea ce primează. Dacă soluția (sentința) coincide cu dreptatea … e și mai bine.

Procesul de la cerere până la sentință este EXTREM de complex, sensibil și imprevizibil (de aceea se și numește ”proces”). Totul este dominat de lipsa acută de timp, de suprasolicitare, de dificultatea de a împăca justețea soluției cu celeritatea  (urgența) și respectarea garanțiilor de șanse egale pentru părți. Se spune că un proces în justiție este o acțiune temerară, adică a cărui curs nu se poate prevedea, pentru că depinde de prea multe elemente schimbătoare și de necontrolat. De aceea întrebarea cel mai des adresată avocatului ”Ce șanse am?” este una greșită și cu răspuns aleatoriu.

Cum ne descurcăm așadar să ne asigurăm șanse cât mai mari de câștig? Numai cu un avocat foarte bun! Suntem aici  pentru a vă ajuta să câștigați!

Cum nu există ”dreptate” abstractă în justiția oamenilor, așa nu există nici judecător abstract. Este doar un om. Pe el/ea trebuie să îl/o convingi! IMPORTANT: pe judecător îl convingi, nu îl impresionezi! Nu e ca în filme, chiar deloc!

Articolul este inspirat de cartea ”Convinge judecătorul” de avocat (fost judecător) ADRIAN TONI NEACȘU.