În legea din România, nu există noțiunea de ”custodie”! Atunci nu există nici ”custodie comună”. Dar la ce se referă totuși această expresie?

Noțiunea populară de ”custodie” este de fapt formată din două instituții juridice:

• locuința minorului/minorilor (este întotdeauna la unul dintre părinți, indiferent de adresă, unde copiii vor domicilia și unde vor locui majoritatea timpului); copiii nu pot sta jumătate la un părinte și jumătate la altul, pentru că situația este bulversanta, ei nu ar mai avea noțiunea clară de ”acasă”. Părintele separat de copii are dreptul să îi viziteze și să îi ia și peste noapte și în vacanțe mai lungi, dacă are acordul celuilalt părinte. Daca părinții nu se înțeleg, decide instanța, fixând un program de vizitare;
• autoritatea părintească: este dreptul de a decide cu privire la copiii și se exercită în comun de ambii părinți. Numai în cazuri extreme instanța îl lipsește pe unul dintre părinți de autoritatea părintească (abuz de alcool, droguri, violență repetată, boală, lipsă îndelungată). Situațiile nu sunt limitate ci sunt sugerate exemplificativ de legea privind drepturile minorilor. Mai există și situația când instanța suplinește temporar și punctual acordul pe care un părinte nu vrea să îl dea (pentru ieșirea din țară, de exemplu).