Locuința familiei

norris-familyLocuința familiei este locuința comună a soților. Dacă aceștia nu au locuință comună (sunt despărțiți în fapt), atunci în fața legii este considerată locuința familiei aceea a soțului la care se află copiii (art. 321 C.civ.) NOTĂ: codul civil vorbește de ”locuință”, nu de domiciliu ori reședință, DECI nu este neapărat vorba de adresa din cartea de identitate. Poate fi și un imobil închiriat, al părinților etc. Din statutul de ”locuința familiei” derivă o serie de consecințe foarte importante, care restrâng chiar dreptul constituțional de proprietate exclusivă.

Mai întâi, soțul care are interesul, trebuie să ceară notarea în cartea funciară a imobilului ca locuință a familiei. Din acel moment, nici unul dintre soți nu poate face nimic privind imobilul (să îl vândă, să îl închirieze, doneze, cedeze etc.) fără consimțământul scris celuilalt soț (chiar și dacă imobilul este proprietatea exclusivă a celuilalt!)

Mai mult, nici unul dintre soți nu poate vinde ori muta bunuri mobile din casă (mobilă, electrocasnice etc.) fără consimțământul scris al celuilalt soț.

Dacă totuși unul din soți face acte juridice fără consimțământul celuilalt, cel din urmă poate cere instanței anularea actului în termen de cel mult un an de la data la care a aflat de el (și nu mai târziu de un an de la divorț, mai exact de la data depunerii cererii de divorț, nu de la rămânerea definitivă a hotărârii, art. 385 C.civ.)

Dacă un soț refuză fără motiv să-și dea consimțământul la actele celuilalt, cel din urmă poate cere instanței să aprobe actul (vânzare, închiriere, luare de bunuri din casă etc.) pentru a nu se încuraja atitudini absurde ori șicanatorii.

 

Reclame